Ador să dansez, de când mă știu. Îmi aduc aminte că fetiță fiind, dansam și făceam piruete pe pat în timp ce îmi imaginam că fac patinaj artistic. Mă simțeam plină de viață, frumoasă și admirată, mă simțeam văzută de sutele de spectatori care se uitau la mine din tribune. Da, aveți dreptate, era doar imaginația mea de copil. Dar ce imaginație! Una magică, una fără limite care mă teleporta în toate locurile posibile din acest univers. Eram cea mai talentată și fericită dansatoare sau patinatoare din lume, chiar dacă realitatea arăta oarecum diferit. Eram o fetiță cu muuulte kilograme în plus, pe care părinții o duceau la gimnastică pentru a scăpa de surplusul de greutate. Acolo, mă simțeam exact așa cum arătam, grea, voluminoasă, incapabilă să fac anumite exerciții care necesitau forță în brațe și asta mă făcea să mă simt rușinată și umilită. Mă uitam cu sentimente de invidie și admirație la colegele mele suple care se mișcau cu atâta ușurință și grație…

Acum, cu ochii de adult privesc cu nespus de multă compasiune și mândrie la acea fetiță. A depus atâta efort să fie pe placul altora, s-a luptat atât de înverșunat să arate într-un anume fel, să aibă numărul de kilograme corespunzător vârstei și înălțimii, să deghizeze ce nu se încadra în tiparele de frumusețe agreate. Și totuși, indiferent de cum arăta, de ce i se spunea despre felul în care arată sau se mișcă, în sufletul ei a păstrat intactă pasiunea pentru dans. Nimeni și nimic nu a alterat această dragoste de-a lungul anilor. Ea a rămas acolo. Ardea cu intensitate variată, de la o etapă de viață la alta, dar nu s-a stins niciodată.

Și știți ce? Fiecare dintre noi avem un sâmbure de pasiune pentru ceva anume, sădit adânc într-un colț al sufletului cunoscut doar nouă. Mulți dintre noi am învățat să îl păzim atât de bine, încât poate am uitat de el, chiar dacă odată era sursa noastră de bucurie. Alții poate au reușit să facă ceva bun cu acest sâmbure, să îl hrănească și să îl lase să crească, să se dezvolte, să dea roade. Suntem diferiți, însă cel mai important este că fiecare purtăm în noi acea sămânță, acea scânteie pentru viață.

În cabinet se întâmplă destul de des, ca cei care mă caută, să îmi spună că deși duc o viață îndestulătoare, nu mai simt bucurie, sunt lipsiți de chef, nu au dispoziție să se conecteze cu cei dragi. În aceste momente, obișnuiesc să îi întreb dacă au vreo pasiune, o activitate pe care o desfășoară cu un drag nemărginit, ceva ce îi face să zâmbească, să râdă în interior, să piardă noțiunea timpului. Mulți nu prea știu să îmi răspundă, sau îmi mărturisesc că nu au nicio pasiune de acest gen. Și atunci continuăm cu întrebările magice: ce îți plăcea să faci cel mai mult, când erai copil? Ce îți plăcea să te joci? Cum îți petreceai timpul? Ce te făcea să te simți bucuros? Momentul cel mai prețios este acela, când chipul persoanei din fața mea începe să se lumineze, pentru că ușor își dă voie să își amintească. Sufletul nu uită. Sufletul știe exact de ce are nevoie să îi fie bine.

Această pasiune de care vă povestesc, ascunde acel drag de viață crud și inocent care este resursa noastră cea mai valoroasă în momente de greutate și de încercare. Acel ceva care ne scoate la suprafață când totul pare fără ieșire. Această pasiune conține o mare parte din forța noastră interioară, din credința noastră că putem birui, că avem puterea necesară să ne descurcăm cu viața, chiar să ne bucurăm de ea. Această pasiune ne ancorează în viață.Obișnuiesc să dansez de plăcere, indiferent de context, indiferent de emoția pe care o simt sau de provocările cu care mă confrunt. Dansul mă eliberează și mă repune în contact cu mine, cea din momentul prezent. Când dansez pot fi orice și oricine, pot fi acea patinatoare grațioasă care farmecă o lume întreagă cu piruetele și mișcările ei grațioase, care sare în aer și aterizează pe gheață fără să cadă, continuându-și spectacolul cu zâmbetul pe față sau cu lacrimi în ochi.Ador să dansez, de când mă știu.Ție ce îți plăcea să faci cel mai mult când erai copil? În ce momente simțeai că sufletul tău de copil explodează de bucurie și că totul este posibil? Întoarce-te acolo, amintește-ți și dă-ți voie să simți din nou bucurie!…

Foto: Noi Re-Creăm